În timpul războiului, în plin front, a botezat mii de ruşi, de la Prut la Stalingrad. Numai la Kiev a botezat, în timp ce gloanţele zgîriau cerul, peste 300 de ruşi. Nu avea cristelniţă pe front, bineînţeles. I-a botezat într-un iaz din preajma Kievului. Apoi a fost luat prizonier în lagărele sovietice din Siberia-Karaganda, Arhanghelsk, de la Marea Albă, Borcuta. Nici în lagăr nu a uitat că e preot. Îşi făcea rugăciunile în timp ce un coleg de suferinţă stătea de planton la uşă, ca să-l anunţe dacă apar gardienii ruşi. Căci era interzis să te rogi în lagărele sovietice. A fost transferat apoi în puşcăriile româneşti, mai dure chiar decît lagărele din Siberia. În zeghe, tot preot a fost. Cu riscul pedepselor cumplite, şi-a urmat menirea, slujindu-le colegilor de celulă. Nici după eliberarea din preoţie nu s-a lăsat. Cu bocancii şi pantalonii peticiţi, într-un pardesiu vechi, cu o bască pe cap, a slujit într-o biserică dintr-un sat din Moldova. Lumea din sat l-a privit şi a înţeles că Dimitrie Bejan, în ciuda hainelor, era căptuşit de preoţie pe dedesubt, în sufletul lui. Asta nu a convenit Securităţii, care l-a mutat forţat în alt sat. Unde ce putea face? A fost preot în clandestinitate. Dimitrie Bejan nu putea fi turnător, om al Securităţii. Pentru că era prea ocupat cu menirea lui de bază. A fost prea preot în tot timpul vieţii ca să mai aibă timp de altceva
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Nov 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu